Benzodiazepinele sunt tranchilizantele cele mai des prescrise de către medici, având efectele unui somnifer și reducând anxietatea.
Istoric
Tranchilizantele au fost fabricate pentru prima dată în anii ’60 și erau considerate substanțe fără risc, care nu dau dependență și pot fi utilizate de către medici pentru tratarea stărilor de insomnie și anxietate. Erau considerate inițial o alternativă la barbiturice.
Chiar dacă mulți pacienți, și în mod special femeile, aveau efecte adverse neplăcute, aceste substanțe tranchilizante au fost prescrise în continuare timp de 20 ani și abia la sfârșitul anilor ’70 au fost public recunoscute aceste probleme. La sfârșitul anilor ’90, rețetele pentru tranchilizante s-au înjumătățit de la 30 milioane câte erau în 1979. Cu toate acestea, în Marea Britanie, tranchilizantele sunt în continuare cele mai folosite pastile pentru stări de spirit depresive.
Legislație
Tranchilizantele sunt obținute doar prin rețetă cu parafa medicului, fapt ce le face legale doar în aceste situații. Posesia de tranchilizante este pedepsită cu de la 6 luni la 2 ani de închisoare și/sau amendă.
Efecte și riscuri
Tranchilizantele sunt sedative ce încetinesc reacțiile, induc o stare de amețeală, letargie și reduc atenția. Ameliorează starea de anxietate și tensiune și ajută la calmare și relaxare. Efectele se resimt după 10-15 minute de la administrare și pot dura până la 6 ore.
Riscul faptului că încetinește viteza de reacție ar fi producere accidentelor. Este foarte periculos să conduceți sub influența tranchilizantelor. Administrarea regulată duce la creșterea toleranței și nevoia de a administra doze din ce în ce mai mari pentru a obține același efect. Dependența se poate dezvolta la fel de repede, iar întreruperea bruscă poate duce la sevraj cu stări anxioase intense, greață, insomnia, iritabilitate și dureri de cap. Întreruperea bruscă este foarte periculoasă întrucât poate duce la confuzie și convulsii.
Doar o doză foarte mare de tranchilizante poate fi fatală, iar combinarea lor cu alcool poate duce de asemenea la deces.