General
În limbajul curent, termenul „alcool” se referă aproape întotdeauna la etanol și la orice băutură care conține etanol. Băuturile alcoolice sunt obținute prin fermentarea fructelor, legumelor sau cerealelor. Etanolul din băuturile alcoolice este de obicei produs prin fermentarea carbohidraților (de obicei diferiți izomeri ai zaharurilor naturale) de către anumite specii de drojdii în absența oxigenului, prin reacția cunoscută ca fermentație anaerobă.
Cantitatea de alcool dintr-o băutură alcoolică se specifică în procente de alcool volumic, dar cum drojdiile nu pot fermenta băuturi cu mai mult de 14% alcool, unele băuturi alcoolice se obțin prin distilare.
Unitatea de alcool este utilizată pentru a determina limite medicale ale cantităților normale de alcool consumate de bărbați și de femei pe săptămână. Specialiștii recomandă bărbaților să nu consume mai mult de 3 unități pe zi, iar femeilor 2 sau 3 unități pe zi. De asemenea, este recomandat să existe 2 sau 3 zile pe săptămână în care să nu se consume alcool deloc.
Istoric
Fabricarea și consumul de alcool datează încă de la începuturile civilizației, provenind cel mai probabil din Orientul Mijlociu unde strugurii creșteau fără să fie cultivați. Conform Vechiului Testament, Noe este descoperitorul vinului și primul om care s-a îmbătat. Efectele negative ale alcoolului consumat în cantități foarte mari sunt menționate și în papirusurile egiptene din 3300 î.Hr., grecii antici erau cunoscuți ca mari consumatori de alcool, iar în Roma antică a te îmbăta era o ocupație națională, însă era considerată o ofensă ca cel ce conducea un car de luptă să fie beat.
Cele mai multe societăți și religii au permis consumul alcoolului. Creștinii și evreii includ vinul în ritualurile religioase.
În America, la începutul secolului al XX-lea, alcoolul a fost interzis în statele sudice, iar în 1919 prohibiția a devenit valabilă în toate statele. Cu toate acestea, nici producerea și nici consumul de alcool nu au putut fi oprite. Alcoolul de proastă calitate era vândut ilegal în cluburi specializate denumite speakeasies și conduse de gangsteri precum Al Capone. Astfel că, în scurt timp, crima organizată și actele de violență au crescut simțitor. În 1933, guvernul Statelor Unite a decis încheierea prohibiției după evaluarea efectelor dezastruoase pe care le-a avut aceasta. Astfel, â mafia, care se dezvoltase foarte puternic în urma afacerilor cu alcool, s-a reorientat către producerea și comercializarea drogurilor.
În Marea Britanie, alcoolul este o sursă importantă de venit a guvernului. În 1999, taxa pentru o sticlă de băutură spirtoasă de 70 cl era de 5,48 £, 1,12 £ pentru una mai mică și aproape 25 cenți pe zi pentru fiecare bere vândută.
În ultimii ani, băuturile alcoolice au fost produse care au drept țintă tinerii și care conțin cantități variate de alcool, însă nu au gust de alcool (smart drinks). Acest fapt poate duce la consumul unei cantități mari de alcool în scurt timp și în mod cert la creșterea numărului de consumatori de alcool tineri.
Legislație
Legislația română nu interzice consumul de alcool, însă prevede sancțiuni pentru consumul de băuturi alcoolice în locuri publice de către persoanele care nu au împlinit vârsta de 18 ani, precum și pentru comercializarea băuturilor alcoolice către minori.
Consumul de alcool în afara spațiilor special destinate sau a spațiilor private este interzisă. De exemplu, consumul de alcool pe stradă se pedepsește cu amendă.
Conform normelor în vigoare, se interzice:
- reclama pentru băuturile alcoolice în perimetrul aferent unităților de învățământ și sănătate, la o distanță mai mică de 200 de metri de sediile acestora;
- vânzarea de băuturi alcoolice minorilor (Legea nr. 61/1991 modificată și republicată, Monitorul Oficial387/18.08.2000);
- publicitatea (directă sau indirectă) la băuturile alcoolice spirtoase în cadrul programelor radio și TV în intervalul orar 06.00-22.00 (decizia CNA privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual – Monitorul Oficial 250/02.03.2006);
- difuzarea de spoturi publicitare pentru alcool în care apar minori (decizia CNA privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual – Monitorul Oficial 250/02.03.2006);
- comercializarea ori expunerea spre vânzare a băuturilor alcoolice în incinta unităților și instituțiilor de învățământ de toate gradele, a căminelor și locurile de cazare pentru elevi și studenți, în curțile acestor imobile, precum și pe trotuarele sau pe aleile de acces în aceste unități (Legea nr. 61/1991 modificată și republicată);
- servirea minorilor cu băuturi alcoolice în localurile publice (Legea nr. 61/1991 modificată și republicată);
- conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge ori o concentrație ce depășește 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani (art. 79 OUG nr. 195/12.12.2002 privind circulația pe drumurile publice – Monitorul Oficial 958/28.12.2002);
- refuzul, împotrivirea sau sustragerea unei persoane care conduce pe drumurile publice un autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei sau testării aerului expirat se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 5 ani (art. 79 OUG nr. 195/12.12.2002 privind circulația pe drumurile publice – Monitorul Oficial 958/28.12.2002)
Efecte și riscuri
Efecte pozitive:
- relaxare;
- veselie;
- poftă de vorbă;
- reducerea inhibițiilor;
- scade percepția durerii (efect analgezic).
Efecte neutre:
- vorbire „împleticită”;
- deshidratare;
- amorțeală, somnolență;
- vedere încețoșată;
- apetit sexual crescut;
- creșterea toleranței după o perioadă de consum regulat (câteva zile la rând);
- schimbarea percepției „frumuseții”: băutura face lucrurile să pară mai frumoase decât în realitate;
- modificarea percepției vizuale (vede dublu) – la doze mari;
Efecte negative:
- coordonare scăzută;
- greață, vărsături (voma poate apare pe fondul pierderii cunoștinței, când poate fi fatală prin inundarea căilor respiratorii – sufocare);
- instabilitate emoțională (furie, violență, tristețe etc.);
- efect diuretic, urinare frecventă (în cazul consumului de bere sau vin);
- amețeală, confuzie;
- pierderi de memorie;
- comă sau moarte în cazul consumului de cantități foarte mari;
- afectarea creierului și ficatului (ciroză) la consumul de lungă durată;
- scăderea inhibiției și creșterea stării de confuzie pot duce la situații de risc – accidente, violuri etc.;
- mahmureală (cu durată de 12-36 ore, medie sau puternică la un consum mare);
- moartea fătului la femei însărcinate care consumă cu regularitate.