Până în 2010, în România au existat mai multe programe de prevenire și de reducere a riscurilor finanțate de către United Nations Office on Drugs and Crime (UNODC) și Fondul Global de Luptă împotriva HIV, tuberculozei și malariei. În 2010 aceste programe s-au încheiat, iar statul român nu a preluat finanțarea acestor acțiuni. Unul dintre rezultate a fost scăderea drastică a numărului de seringi sterile distribuite direct sau prin schimb de seringi consumatorilor, după cum arată linia albastră a graficului.
Tot în 2010 a existat o criză a heroinei pe fondul războiului din Afganistan, țara care produce majoritatea heroinei care ajunge în România. Pe acest fond, consumatorii din România au încercat să suplinească heroina cu noi substanțe psihoactive (NSP – substanțe sintetice, în majoritate canabinoizi și stimulante în România), cumpărate legal din magazinele de „etnobotanice” care au apărut în 2009-2010, fără a ști că sunt substanțe total diferite. Ca rezultat, numărul internărilor la urgențe pe fondul consumului de NSP a crescut drastic, cum indică și graficul:
Un consumator tipic de heroină se injectează de 3-4 ori pe zi, având astfel o fereastră de aproximativ 6 ore între injectări. Cei care au început să-și injecteze NSP au ajuns la o rată de injectări de 20-30 de ori pe zi. Având în vedere că șansele de a lua HIV de la o seringă folosită după 2-3 ore sunt practic nule, în perioada în care heroina era mai ușor accesibilă (până în 2010), cazurile noi de infectare cu HIV s-au menținut la un nivel minim. După apariția NSP și a injectărilor în interiorul ferestrei de 2 ore, numărul de noi infectări a crescut exponențial, cu atât mai mult cu cât seringile sterile disponibile au devenit mult mai rare într-o perioadă de nevoie crescută. În aceeași perioadă, farmaciile refuzau să vândă seringi consumatorilor sub pretextul că astfel ar încuraja consumul, sporind astfel riscul de noi infectări cu HIV.
Cazurile noi de HIV sunt înregistrate în baza de date națională numai după confirmare, care poate dura până la un an. Astfel curba roșie începe să urce la un an după 2010, momentul central al exploziei epidemiei de HIV.
De asemenea, se înregistrează și o scădere a numărului de noi infectări începând cu 2014. Această scădere are la bază și o sub-raportare a numărului de cazuri confirmate. Testul de confirmare costă aproximativ 250 de RON. În timp ce persoanele cu asigurare medicală, card de sănătate și medic de familie beneficiază de test gratuit sau pentru o sumă derizorie, cei care nu au acte și asigurare trebuie să plătească testul, iar pentru consumatorii de droguri prioritatea este substanța consumată, nu un test al cărui rol e greu de înțeles. Din cauza acestui acces inegal la testare, după testul rapid pozitiv, mulți consumatori nu fac testul de confirmare, așa că nu sunt cuprinși în baza națională de date.
Efectul lipsei și al distribuirii seringilor este evident și în graficul de mai jos, care reunește efectele celor prezentate mai sus: în 2010 scade numărul de seringi distribuite și crește numărul de infectări, iar în 2013 crește numărul de seringi și scade numărul de noi infectări cu HIV, subliniind importanța distribuirii de seringi sterile, fie directe, fie prin schimb de seringi, în limitarea noilor infecții cu HIV.
De peste 10 ani România tratează problema HIV/SIDA din mers, fără o strategie care să ia în calcul faptul că vorbim de un fenomen cu multe și grave implicații, care necesită o abordare integrată. Graficul de mai sus arată, dincolo de orice dubiu, că este nevoie de un asemenea plan, în condițiile în care toate problemele surprinse în grafic sunt abordabile și există o vastă experiență internațională la care se poate face apel. În mare parte acestor probleme le răspunde Planul Național Strategic (PNS) HIV/SIDA 2018-2020, aflat într-o nesfârșită așteptare pe masa Guvernului pentru a fi aprobat.
Date fiind cele expuse mai sus ne alăturăm organizațiilor și susținătorilor campaniei care cere adoptarea PNS HIV/SIDA de urgență: https://campaniamea.de-clic.ro/p/PNS-HIV
Orice amânare a acestei decizii duce la inaplicabilitatea prevederilor Planului și imposibilitatea bugetării corespunzătoare a măsurilor cuprinse în el.