Consumatorii de droguri în arest preventiv – o abordare din perspectiva drepturilor omului
Romanian Harm Reduction Network (RHRN) şi Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului – Comitetul Helsinki (APADOR-CH) iniţiază proiectul „Consumatorii de droguri în arest preventiv – o abordare din perspectiva drepturilor omului”. Proiectul are ca obiectiv conștientizarea factorilor de decizie abilitați cu privire la beneficiile măsurilor orientate către reducerea utilizării arestului preventiv în cazul consumatorilor de droguri din România.
Principalele activitati ale proiectului sunt:
A1. Documentarea situației cu privire la folosirea măsurii arestului preventiv in cazul consumatorilor de droguri – analiza legislativă, colectare de informații folosind repoarte si alte documente disponibile, solicitări de informații publice si colectare de testimoniale.
Rezultat: raport privind utilizarea măsurii arestului preventiv în soluționarea cazurilor ce implica consumatori de droguri.
A2. Documentarea cazurilor si deciziilor relevante soluționate de Curtea Europeana pentru Drepturile Omului cu privire la folosirea arestului preventiv în cazurile ce implică consumatori de droguri.
A3. Documentarea opiniilor şi percepțiilor consumatorilor de droguri şi familiilor acestora cu privire la experiența arestului preventiv.
A4. Întâlniri cu factori de decizie si diseminarea rezultatelor cercetării şi dezbaterea concluziilor si recomandărilor. În acest stadiu vom beneficia de sprijinul unui consultant internațional cu experiența în domeniul drepturilor omului.
Toate aceste acțiuni sunt orientate către documentarea practicilor judiciare referitoare la soluționarea infracțiunilor comise de consumatori de droguri, pornind de la ideea ca, cel puțin în unele cazuri, măsurile terapeutice sunt mai utile decât masurile privative de libertate.
Proiectul este finanţat de Open Society Institute şi are la bază un protocol de colaborare cu Inspectoratul General al Poliţiei Române şi un protocol de colaborare cu Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
Contact:
RHRN
Valentin Simionov
Manager de proiect
Mob. 07 733 987 506
Niki Andreescu
APADOR-CH
Email: nandreescu@apador.org