Joint Statement of Civil Society Organizations in advance of the Thirty-Ninth Meeting of the Global Fund Board

Eligibility Position Statement 2018 updated

Eligibility Position Statement 2018 updated_Page_1

5 May 2018

On the 9th – 10th of May 2018, the Global Fund’s Board will consider revisions to the Fund’s Eligibility Policy based upon recommendations from its Strategy Committee. While some of these recommendations are positive, others raise serious concerns. By this Statement we – the organizations representing civil society and including communities of people living with and affected by the three diseases and other key populations from different countries and regions – would like to share with Global Fund Board members our position on several critical issues that should be considered by the Board during its deliberations on the Eligibility Policy.

Ensure access to transition funding for countries moving to high Income status

Evidence demonstrates that in upper-middle income countries (UMICs) where the Global Fund has transitioned out abruptly, governments do not automatically step up and fund life-saving services for criminalized and marginalized populations who have elevated vulnerability to the three diseases and face barriers to accessing services. Experience shows that instead, people who inject drugs, men who have sex with men, transgender persons, sex workers, migrants, homeless and other key populations are being left behind, with limited to no access to health services and support.

GNI per capita – which is used by the Global Fund as one of the key eligibility criteria – is a poor measure of a country’s wealth, since it masks countries’ internal income inequality and sheds no light on how much of the income goes to health and responses to the three diseases in particular or social inequalities and injustice. It is important to have multiple–criteria framework for eligibility and take into account fiscal space and heath expenditures that are devoted to the three diseases.

Thus, restricting access of countries to transition funding because of a World Bank decision to change their income status without taking into account their readiness to sustain the response to three diseases is considered by us as an irrational and unfair punishment of people affected by the diseases, who already suffer as a result of their own government’s lack of political will.

The most recent example of the application of this irrational provision of the Eligibility Policy is in the Russian Federation, where the last HIV grant (the only one ever granted under the “NGO-rule”, developed and coordinated by communities themselves and which proved itself as effective) was finished in December 2017 without any transition funding being available. This closure could have serious implications for the lives of communities most affected.

Do not restrict access to funding for HIV, TB and malaria responses of UMIC G-20 countries with high disease burden

We consider the requirement that UMIC G-20 countries must have an ‘extreme’ disease burden in order to be eligible for the Global Fund’s funding is purely political, absent of any rational approach to eligibility. Thus, this requirement should be completely eliminated. It particularly would make sense considering the intention to simplify/remove the five disease burden categories and replace them with a single threshold for UMICs. All upper-middle income countries with at least ‘high’ disease burden that are members of the Group of 20 (including those not being on the OECD-DAC List of ODA recipients) should become eligible to receive an allocation for any disease component.

Do not restrict access to funding for HIV for countries not on the OECD DAC List of ODA

The OECD DAC ODA requirement for UMICs to be eligible for HIV funding has existed since 2007. For the 2017-2019 allocation period, there were two countries whose HIV components are not eligible because of this requirement – Romania and Bulgaria. These countries both have high HIV disease burden. Like in a number of other countries in transition, the main challenges in Romania and Bulgaria are to sustain HIV prevention programs among key populations.12 Romania, which ended the Global Fund HIV grant in 2011 with low epidemic and recorded concentrated epidemic after a closure of many services and since then systematically has lacked political will on behalf of its government to fund the HIV prevention among key populations. Bulgaria ended its HIV grant in 2017 and it is yet to be seen whether its new national HIV program will lead to sustaining the response, in particularly whether the government will deliver full-scale funding in line with the national program and establish a working mechanism to fund community and civil society groups to provide services the key populations. It is not the first time we advocate for the elimination of this provision in the Eligibility Policy and, in our opinion, by continuously preserving this requirement the Global Fund itself creates a political barrier that precludes the provision of evidence-informed interventions for key populations in these countries.

In a scenario where there is elimination of the “G-20 Rule” and “OECD DAC ODA Requirement”, a non- CCM option for directly financing non-governmental and civil society organizations should be ensured for countries which demonstrate human rights and gender barriers to accessing services among key populations.

In a scenario where the “G-20 Rule” and “OECD DAC ODA Requirement” are considered to be preserved in the new version of the Eligibility Policy – the so called “NGO Rule” should be expanded to cover to all ineligible upper-middle-income countries that have been excluded for political reasons under the OECD DAC rule and the G-20 requirement but meet the disease burden criteria. This would make Romania, Bulgaria and Russia eligible under the OECD DAC Rule and potentially China, Brazil, Argentina and Mexico eligible as G-20 countries. Also, the language of the “NGO Rule” on “political barriers” should be revised as this terminology has no clear definition, is inconsistent with international law and could be interpreted against the interests of key affected populations in countries. We suggest it to be replaced with “human rights and gender barriers” as a terminology being consistent with UN human rights standards.

The eligibility requirement of meeting eligibility criteria for two consecutive years should be modified if not removed. It is inhumane and ineffective from economic standpoint to wait for the second year for UMICs if new epidemiological data shows increased burden and they have been classified as UMIC for the last two years. Epidemics do not disappear over one year. Moreover, the epidemiological data arrives with a delay of one or more years after the burden increases due to data analysis and verification.

For the Eligibility Policy to be effective, it should be synchronized with other key policies, like the Sustainability, Transition and Co-Financing Policy and Allocation Methodology. There should be flexibility to find solutions for these––so far few––countries that become re-eligible in the middle of the Global Fund’s three-year allocation period; some re-eligible countries might find themselves in situations of zero allocation in spite of re-eligibility in the phase of epidemiological emergency and challenges to fund services among key and vulnerable groups. As the sustainability is an ongoing process that does not end with the Global Fund’s support transition and the Global Fund has committed strongly to the issue, the Global Fund should work with bilateral donors and private foundations to establish the ‘safety net‘ or sustainability bridging funding  to  address  the  transition and sustainability challenges faced in the countries that have phased out or are phasing out from the Global Fund, without waiting for the countries to become re-eligible due to emerging epidemics among vulnerable groups, as it was the case of Montenegro, Serbia and some other countries. That support could be given small time-bound grants to civil society and technical assistance to address the most challenging elements, like contracting and financing services for vulnerable groups that are delivered by community and civil society groups.

To conclude, we hope that when Global Fund Board members are making decisions on the afore- mentioned issues, they will take our position into account as it is in line with Global Fund’s mission, founding principles in the Framework Document, and strategy to end the three diseases. We share that commitment to ensuring the Global Fund can achieve high impact in responding to AIDS, TB and malaria in our regions and we strongly believe that our proposal helps us all advance that shared goal.


Yours sincerely,


Anna Dovbakh


Executive Director


Eurasian Harm Reduction Association

Dr. Rick Lines


Executive Director


Harm Reduction International

Christine Stegling

Executive Director International HIV/AIDS Alliance

Judy Chang


Executive Director


International Network of People who Use Drugs (INPUD)

George Ayala


Executive Director


MSMGF (the Global Forum on MSM & HIV)

Mona Drage




LHL International Tuberculosis Foundation

Rodelyn M. Marte

Executive Director APCASO

Olive C. Mumba


Executive Director


Eastern Africa National Networks of AIDS Service Organisations (EANNASO)

Irene Keizer

Director/Manager Policy and Grants Aidsfonds (Netherlands)

Khadija EL Gabsi

Chair of the Board ITPC MENA

Koen Block


Executive Director


European AIDS Treatment Group (EATG)

Andriy Klepikov


Executive Director


Alliance for Public Health (Ukraine)

Richard Elliott


Executive Director


Canadian HIV/AIDS Legal Network

Vitaly Djuma


Executive Director


Eurasian Coalition on Male Health

Benjamin Collins




International HIV Partnerships

Wojciech J. Tomczyński




East Europe & Central Asia Union of PLWHIV (ECUO)

Dragos Rosca


Executive Director


Romanian Harm Reduction Network

Dr. Dan Werb




International Centre for Science in Drug Policy


Catalina Constantin




MDR-TB Patients Support (Romania)

Iulian Petre


Executive Director


The Federation of PLHIV Organizations (Romania)

Anton Basenko


Chair of the Board


Ukrainian Network of People who Use Drugs

Maria Georgescu


Executive Director


ARAS – the Romanian Association Against AIDS

Adina Manea




Youth for Youth (Romania)

Silvia Asandi


General Manager


Romanian Angel Appeal Foundation

Anya Sarang




Andrey Rylkov Foundation for Health and Social Justice (Russia)

Samir Ibišević




Association PROI (Bosnia and Herzegovina)

Evgeny Pisemskiy




NGO Phoenix PLUS (Russia)

Lilian Severin




NGO AFI (Act For Involvement), Republic of Moldova

David Otiashvili




Addiction Research Center – Alternative Georgia

Dr. Karen Badalyan


Executive Director


Eurasian Key Populations Health Network


Vanessa López


Executive Director


Salud por Derecho (Spain)

Oswaldo Adolfo Rada L.


Regional Spokesman


Mecanismo social de apoyo y control en VIH de Colombia – MSACV

Andrey Chernyshov




Public association “Supporting people living with HIV” Kuat” (Kazakhstan)

Yuliya Georgieva




NGO “Center for humane policy” (Bulgaria)

Graciela Touzé




Intercambios Civil Association (Argentina)

David Borden

Executive Director (USA)

Maria Stagnitta




Forum Droghe (Italy)

Mariela Hernández




Latinoamérica Reforma (Chile)

Nicky Saunter


Chief Executive


Transform Drug Policy Foundation

Martin Leschhorn Strebel




Network Medicus Mundi Switzerland

Nebojša Djurasovic




Association “Prevent” (Serbia)

Nalwanga Resty

Head of the organization Tendo’s World (Arts & Health)

Zeeshan Ayyaz


Executive Director


Amitiel Welfare Society (Pakistan)

Karyn Kaplan

Executive Director Asia Catalyst

Irma Kirtadze


Head of organization


NGO Women for Health (Georgia)

Anke van Dam

Executive Director AFEW International

Ahmed Douraidi




Association de lutte contre le sida (Morocco)


Scrisoare deschisă către mass-media din România: discursul privitor la persoanele care consumă droguri

Rețeaua Română de Reducere a Riscurilor și organizațiile ALIAT, AWAKEN, Fundația PARADA, Human Profiles, SensPozitiv și Metoda TOTEM condamnă difuzarea la televizor a imaginilor cu persoane care consumă droguri, cât și discursul din mass-media de blamare a comportamentului de consum de droguri. Aceste acțiuni încalcă obligația furnizorilor de servicii media de protejare a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și întăresc prejudecățile și atitudinile negative față de persoanele care consumă droguri.

Le reamintim jurnaliștilor că Națiunile Unite și Organizația Mondială a Sănătății au solicitat statelor membre în iunie anul trecut, printr-o declarație comună[1] privind eliminarea discriminării din sistemul de sănătate, „revizuirea și abrogarea legilor punitive care s-au dovedit a avea rezultate negative în domeniul sănătății”. Printre aceste recomandări se regăsește decriminalizarea „consumului de droguri sau deținerea de droguri pentru uz personal”.

Dezinformarea, exagerările și generalizările privind consumul și efectele drogurilor, prezentate de către o parte a mass-media săptămâna aceasta, contribuie la întreținerea unei atmosfere de panică în jurul consumului de droguri și a unei imagini distorsionate asupra celor care consumă droguri. Mai mult, această atmosferă de tensiune este creată și de descrierea nediferențiată a consumului recreațional și a consumului abuziv și dependenței de droguri.

Lipsa de informații adecvate și atitudinea moralistă a presei față de persoanele care consumă droguri duc la discriminarea, marginalizarea și stigmatizarea acestora. Stigmatizarea și rușinea asociată reprezintă o parte importantă a motivului pentru care oamenii nu caută ajutor pentru dependență și pentru care ajutorul oferit și serviciile nu sunt disponibile sau eficiente.

Asociațiile semnatare reamintesc publicului că în România nu există niciun program național de prevenire a consumului de droguri în școli, niciun centru de tratament al abuzului și dependenței de droguri pentru copii și adolescenți finanțat din bani publici și că locurile pentru tratament adresate persoanelor cu dependență de droguri sunt cu mult sub numărul cererilor și nevoilor identificate de angajații și voluntarii noștri.

Le recomandăm jurnaliștilor să consulte specialiști care au experiență în domeniu și în lucrul cu persoanele care consumă droguri înainte de a realiza materiale și articole despre consumul de droguri.

Organizații semnatare:

ALIAT – Alianța pentru Lupta Împotriva Alcoolismului și Toxicomaniilor

Asociația Human Profiles

Asociația SensPozitiv


Fundația PARADA

Metoda TOTEM

Rețeaua Română de Reducerea Riscurilor



Evoluția infectărilor cu HIV în populația de consumatori de droguri injectabile. Ce urmează?

Până în 2010, în România au existat mai multe programe de prevenire și de reducere a riscurilor finanțate de către United Nations Office on Drugs and Crime (UNODC) și Fondul Global de Luptă împotriva HIV, tuberculozei și malariei. În 2010 aceste programe s-au încheiat, iar statul român nu a preluat finanțarea acestor acțiuni. Unul dintre rezultate a fost scăderea drastică a numărului de seringi sterile distribuite direct sau prin schimb de seringi consumatorilor, după cum arată linia albastră a graficului.


Tot în 2010 a existat o criză a heroinei pe fondul războiului din Afganistan, țara care produce majoritatea heroinei care ajunge în România. Pe acest fond, consumatorii din România au încercat să suplinească heroina cu noi substanțe psihoactive (NSP – substanțe sintetice, în majoritate canabinoizi și stimulante în România), cumpărate legal din magazinele de „etnobotanice” care au apărut în 2009-2010, fără a ști că sunt substanțe total diferite. Ca rezultat, numărul internărilor la urgențe pe fondul consumului de NSP a crescut drastic, cum indică și graficul:


Un consumator tipic de heroină se injectează de 3-4 ori pe zi, având astfel o fereastră de aproximativ 6 ore între injectări. Cei care au început să-și injecteze NSP au ajuns la o rată de injectări de 20-30 de ori pe zi. Având în vedere că șansele de a lua HIV de la o seringă folosită după 2-3 ore sunt practic nule, în perioada în care heroina era mai ușor accesibilă (până în 2010), cazurile noi de infectare cu HIV s-au menținut la un nivel minim. După apariția NSP și a injectărilor în interiorul ferestrei de 2 ore, numărul de noi infectări a crescut exponențial, cu atât mai mult cu cât seringile sterile disponibile au devenit mult mai rare într-o perioadă de nevoie crescută. În aceeași perioadă, farmaciile refuzau să vândă seringi consumatorilor sub pretextul că astfel ar încuraja consumul, sporind astfel riscul de noi infectări cu HIV.

Cazurile noi de HIV sunt înregistrate în baza de date națională numai după confirmare, care poate dura până la un an. Astfel curba roșie începe să urce la un an după 2010, momentul central al exploziei epidemiei de HIV.

De asemenea, se înregistrează și o scădere a numărului de noi infectări începând cu 2014. Această scădere are la bază și o sub-raportare a numărului de cazuri confirmate. Testul de confirmare costă aproximativ 250 de RON. În timp ce persoanele cu asigurare medicală, card de sănătate și medic de familie beneficiază de test gratuit sau pentru o sumă derizorie, cei care nu au acte și asigurare trebuie să plătească testul, iar pentru consumatorii de droguri prioritatea este substanța consumată, nu un test al cărui rol e greu de înțeles. Din cauza acestui acces inegal la testare, după testul rapid pozitiv, mulți consumatori nu fac testul de confirmare, așa că nu sunt cuprinși în baza națională de date.

Efectul lipsei și al distribuirii seringilor este evident și în graficul de mai jos, care reunește efectele celor prezentate mai sus: în 2010 scade numărul de seringi distribuite și crește numărul de infectări, iar în 2013 crește numărul de seringi și scade numărul de noi infectări cu HIV, subliniind importanța distribuirii de seringi sterile, fie directe, fie prin schimb de seringi, în limitarea noilor infecții cu HIV.


De peste 10 ani România tratează problema HIV/SIDA din mers, fără o strategie care să ia în calcul faptul că vorbim de un fenomen cu multe și grave implicații, care necesită o abordare integrată. Graficul de mai sus arată, dincolo de orice dubiu, că este nevoie de un asemenea plan, în condițiile în care toate problemele surprinse în grafic sunt abordabile și există o vastă experiență internațională la care se poate face apel. În mare parte acestor probleme le răspunde Planul Național Strategic (PNS) HIV/SIDA 2018-2020, aflat într-o nesfârșită așteptare pe masa Guvernului pentru a fi aprobat.

Date fiind cele expuse mai sus ne alăturăm organizațiilor și susținătorilor campaniei care cere adoptarea PNS HIV/SIDA de urgență:

Orice amânare a acestei decizii duce la inaplicabilitatea prevederilor Planului și imposibilitatea bugetării corespunzătoare a măsurilor cuprinse în el.

Interviu cu Eugen Hriscu, director științific al ALIAT, despre droguri și dependență

Este dovedit că, cu cât o persoană experimentează cu substanțe adictive mai devreme, cu atât riscul de a dezvolta dependență la o vârstă ulterioară crește. Ca orice experiență, cu cât creierul este mai matur, cu atât o poate integra mai bine! Există impulsul, tentația la adulți de a-i speria pe tineri spunându-le: nu care cumva să pui mâna pe așa ceva că o să mori, că o să devii dependent, sau așa ceva…

Dar cum le spui atunci, dacă nu-i sperii? Dacă nu le arăți consecințele… Liceele sunt pline de droguri!
Există numeroase protocoale de prevenire care nu implică tacticile de înfricoșare, pentru că acestea nu funcționează. Mai mult, îi împinge pe tineri să facă exact invers. Dacă domnul polițist vine în clasă să le spună tinerilor: „bă, să nu care cumva să consumați că vă ia mama dracului”, e cea mai bună reclamă pe care poți să o faci unui comportament. Îl glorifici în negativ și nu ai rezolvat nimic. Cred că orice părinte de adolescent poate înțelege ce spun. Din păcate, cei care se ocupă cu prevenirea la noi în țară și nu numai, se gândesc că, dacă bat cu pumnul în masă, și dacă bagă la pușcărie, obțin ceva. Realitatea este că nu obțin nimic.

Și care este calea, atunci?
Calea este, în primul rând să ne relaxăm un pic. Nu e dracul chiar atât de negru și chiar dacă un tânăr ajunge să consume, realitatea este că majoritatea oamenilor care consumă nu vor avea probleme din cauza asta. Mi se pare că o problemă cu mult mai mare este ceea ce încercăm noi să facem ca să nu consume: criminalizarea, faptul că iei un tânăr și îi frângi viața băgându-l în pușcărie și făcându-i dosar penal, faptul că băgăm toate drogurile în aceeași oală. Astfel, dacă cineva vrea să aibă acces la canabis, are acces și la droguri mai tari. Un dealer dacă riscă același lucru și pentru un kg de iarbă și pentru unul de heroină, îi este mult mai avantajos să vândă heroină pentru că, pe de o parte heroina nu miroase, un kg de iarbă e mult mai ieftin, iarba dă o dependență mult mai slabă și mult mai rar decât heroina, deci are clienți mult mai mulți și mult mai fideli. Așa se face că acum o doză de heroină în București este mai ieftină decât un gram de canabis.

Dar dacă în locul polițistului în clasă, ați intra Dvs. Ce le-ați spune tinerilor? Ce speech ați avea?
Am făcut-o, dar prefer să nu o fac. Prevenirea nu este despre speech-uri. Nu e ca la corporații, unde vine omul acela care a urcat pe Everest și îți spune cât de minunat este și cum și tu poți s-o faci, pentru că și el avea 100 de kg și burtă și uite unde este el acuma. Chestia asta nu funcționează în prevenire și bănuiala mea este că nici în corporații:). Obiectivul în prevenire este că atunci când tânărul se confruntă cu situația de consum, el să poată să facă altceva decât să consume. Mesajul „spune nu drogurilor”, este o prostie, pentru că nu drogurilor trebuie să le spui NU, ci prietenilor!

Citește mai mult pe